Fără tine

M-am trezit desculță pe-o margine de lume. Asfaltul era rece, iar sufletul mi-era gol. Am încercat să-mi amintesc de cine sunt, de cine am fost cu o noapte în trecut, ale cui au fost lacrimile care s-au prelins peste pleoapele pierdute în întuneric. Dar nimic, doar o tristețe apăsătoare. Nimic, nu pentru ca nu m-ai iubit îndeajuns, nu pentru că nu mi-ai adus stelele mai aproape sau pentru că mi-ai furat vreo zi de primăvară, și, nici măcar pentru că ai plecat și mi-ai lăsat amintiri care dor, nimic, nimic pentru că nu ai venit. M-ai lăsat să rătăcesc pribeagă pe-o stradă a nimănui, pașii mei căutându-te în vise și în zări albastre. Mâinile nu ni s-au întâlnit niciodată, buzele nu ni s-au atins când cerul înstelat a sărutat marea infinită, patul în care a dormit un singur trup era rece, iar secunda a bătut o nouă oră de singuratate. Cândva mi s-a părut că te-am văzut, era o după-amiază târzie, dar pământul s-a învârtit pe dos, ți-ai dispărut. Sau poate nici n-ai fost. Insomniacă m-am plimbat prin ploaie, dar gândul îmi era departe. Asfaltul era rece, iar sufletul mi-era gol…