Mi-e greu să adorm când sufletul se zbate. Când stelele dansează pe cer. Când absenţa ta doare. S-a stins şi ultima lumânare, dar întunericul nopţii e mai blând decât universul meu interior. Luna e şi ea tristă, te-a aşteptat alături de mine, mi-a mângâiat fiecare lacrimă. Am rugat-o să-mi lumineze drumul spre tine, dar nu te-am găsit nici în singuratatea viselor deşarte, nici la margine de lume.
M-am rătăcit între iubire şi teamă, cât mai pot spera că într-o zi vom fi împreună? Norii sunt prea sus, prea sus pentru a-i putea atinge. Ploaie e rece, dar nu poate şterge dorinţele arse. Unde eşti tu, ţi-a şoptit vântul că am nevoie de tine? Că doar tu mă poţi salva din infern, că vreau să fugim în raiul iubirii?
O nouă dimineaţă fără tine, soarele mă întreabă cât o să te mai aştept? O eternitate şi încă o secundă. Ştiu că şi tu mă cauţi, dar te-ai pierdut ca şi mine. Tot ce ne uneşte este un sentiment de incomplet. Eu aici, tu undeva departe. Cum aş putea să te uit, când te simt parte din mine?
No comments:
Post a Comment